Deocamdata

  Ce mai, contemplez multe metafore imobile momentan. Si incep sa cred ca e ceva in neregula cu anotimpul asta. Toamna-iarna, cica. Nici frig, nici cald, nici vacanta, nici nimic. Doar multi nervi stransi si revarsati, multe obiective ramase tot in standby asa inaintea de sfarsitul anului, multa tensiune si eterna dorinta de a evada, de a pleca, de a face ceva orice, altceva.

  Incep sa vreau sa nu-mi mai justific uneori anumite decizii sau nondecizii. Si pana la urma daca bine si raul sau doar niste categorii filosofica, daca normal sau anormal sunt niste reguli impuse de societate(, unde societatea e foarte greu de definit,) incep sa vreau sa renunt la orice forme de a respecta regulile dupa care actionez in mod normal. De la un punct incolo sa continui sa incerci sa intelegi oamenii cand tot ce fac ei e sa te calce si mai mult in picioare si sa incerce sa intre cu buldozerul in sufletul tau, devine ceva absolut cretinoid.

  Asa ca deocamdata raman la contemplatul variantelor posibile, dar nu imposibile. Deocamdata, ma incapatanez sa cred ca mai e ceva out there.

Why do we
Crucify ourselves
Every day
I crucify myself
Nothing I do is good enough for you
Crucify myself
Every day
And my heart is sick of being in chains

It’s a funny thing

  “It’s a funny thing coming home. Looks the same. Sounds the same. Even smells the same. You realize the only thing that’s changed…is you.” The Curious Case of Benjamin Button

  Parafrazand, it’s a funny thing growing up. Totul pare sa fie la fel, dar, de fapt, nu e. E ca in “Spuma zilelor” cand camera se micsora, peretii se strangeau si nicio floare din lume, oricat de frumoasa, nu prea pare sa mai conteze. Si atunci totul devine mult mai simplu: o alegere simpla intre a parea sa fii in continuare ceea ce aproape tot restul lumii vede si a fi ceva mai mult, mai mult care vine de undeva din nucleul celulelor si care se zbate, uneori intr-un mod dureros, sa ajunga la terminatii nervoase si la hematii. Toate intelepciunile din lume nu mai valoreaza nimic in final: ma enervez ca maine nu e cum vreau eu sau accept azi-ul de azi?

Multe filme rdg-iste

  A fost Festivalul filmului german din cadrul Zilelor Culturii Germane. Am vazut 5 filme seara pe baza de RDG. Motiv pentru care sunt extrem de obosita. Au fost doua documentare: unul ciudatel, celalalt, aiurea rau. Niciunul nu era documentar in adevaratul sens al cuvantului, oricum, asa ca nu merita efortul de a le mentiona. Am vazut totusi si 3 filme interesante:

1. Sonnenallee (1999). Un film despre cum e sa fii adolescent in anii 70 in RDG pe o strada impartita in doua de Zidul Berlinului. Un film amuzant de la un cap la altul, cu mult insight-uri care tin de viata unui “estic”, cu martusiri si dialoguri ceva mai profunde. Si, mai ales, un film in care fiecare personaj capata fix ceea ce-ti doreste pana la film. Muzica se aude pe film intr-un mod absolut halucinant, parca face parte organic din pelicula. Recomand!!

2. Himmel ohne Sterne (1955). Un film din 1955, cu actiunea plasata in 1952 de-alungul granitei dintre Germanii inca nezidite si nepazite atat de bine. O poveste despre drama unei tesatoare si a unui granicer aflati de parti opuse ale granitei care se indragostesc. Unde drama e foarte multa, pe alocuri, inutila si ilogica. E filmat si jucat intr-un stil a la Gone with the wind, cu elemente de Antigona mutata in RDG. Am ras rau de tot la filmul asta, m-am simtit chiar aiurea ca am ras atat de mult. A meritat toutusi macar ca experienta cinematografica.

3. Nikolaikirche (19595). Un film ecranizat dupa o carte inspirata de evenimentele desfasurate in 1989 in jurul bisericii Sf. Nicolae din Leipzig care au dus intr-un final si la caderea Zidului. Partea cu adevarat interesanta e cum dezbina toata povestea cu nevoia de regandire a socialismului o familie. E putin cam lung, dar coerent si bine focusat pe psihologia individuala a personajelor. Recomand de asemenea!!

Lumea s-a terminat si a reinceput

  “Lumea se terminase şi reîncepuse de câteva ori până seara şi iar se terminase şi iarăşi începuse.” Crisstina.

  [Legat de postul asta] Eram mica, eram extrem de mica si nu-mi puneam prea multe intrebari. Intrebarile le pun acum tardiv. Comunicarea este o problema. Atat pentru detinutii politici din RDG si copii lor, cat si intre fosti colegi de scoala. E ciudat peste ani sa-ti dai seam ca s-au intamplat niste chestii acum mult timp si ca, in timp ce acum ti-ai pune zeci de intrebari legat de ce si cum, si de ce asa si nu altfel, atunci nu puteai sa gandesti asa. Atunci niste lucruri se intamplau si atat. Si acum imi vine sa pun mana pe telefon, sa gasesc useri invisible si sa intreb: “Bai, cum te-ai simtit, de fapt, atunci? Cum te simti acum cand iti amintesti uneori din intamplare? Imi pare rau, poate puteam sa fac mai mult; poate puteai sa faci mai mult. Eram niste copii si nu stiam nimic. Eram niste copii si era normal sa nu stim nimic.”

  Oare dupa atata timp chiar mai conteaza? Dupa atat amar de vreme, mai ajuta pe cineva sa-si amintesca? Si cu ce mai exact?

Patru puncte, multe virgule si un semn de intrebare

  De dimineata vantul incerca sa-mi fure umbrela si ploaia incerca sa intre in tenisii-mei-aproape-altceva, din exces de zel, mi-am luat o umbrela pe care as fi donat-o cu mare incantare dupa primele 5 minute de mers, in somn ma chinui sa conceptualizez unele cadouri de craciun si sa gasesc alte cadouri de craciun, mai sunt 17 zile pana la alegeri, mai sunt 17 zile de campania, plus inca alte 14, plus nebunia de dupa, si eu am ramas cu o discutie neterminata, nici nu stiu daca vreau sa mai termin discutia, azi iar am facut trei miliarde de conexiuni si astazi m-a ajutat fix la nimic, trebuie sa-mi iau ceva de incaltat si nu am chef si nu am timp si urasc sa fac cumparaturi, trebuie sa-mi iau ceva de incaltat si nu o sa gasesc ce vreau eu pentru ca ce vreau nu mai e la moda de 2 ani si, daca nu e la moda, e nasol, azi ma duc la un alt film german dupa ce o sa ma enervez de plictiseala la stef, maine inca doua filme germane, a murit claude levi strauss, nu-mi amintesc ce a scris claude levi strauss, am citit in anul I cateva capitole din tropice triste si mi-a placut, imi regasesc colegi din generala pe feisbuc, nu mi-e clar pe unde e fiecare si cu ce se ocupa, in continuare am o jena cand trebuie sa raspund la intrebare cu ce-am mai facut si cum imi mai merge, nu am reusit inca sa vorbesc cu viitorul posibil coordonator de dizertatie, e inspaimantator sa stii exact ce vrei si cum si unde si cum trebuie sa arate, si sa stii, in acelasi timp, ca trebuie sa astepti indefinetly, nu se mai fabrica, inca nu s-a fabricat.

  Nu stiu… am voie?

Amintirile sunt un loc periculos

… si potential dureros. Poti sa arunci biletele la teatru, sa decupezi pozele, sa ascunzi jurnalele din generala, dar unele lucruri nu se uita niciodata. Azi am vazut un documentar ciudat despre detinuti politici din RDG, am aflat ca un om a preferat sa se faca ca nu m-a vazut, la fel ca si mine, de altfel, datorita (cred) unui episod nefericit si extrem de cretin din clasa a V-a, am constatat inca o data ca cineva care ar trebui sa ma stie de dinainte sa ma nasc in continuare nu intelege absolut nimic din mine si am aflat ca cenaclurile poezie.ro din Club A se continuau intotdeauna la cineva acasa.

  Si e ciudat. Al naibii de ciudat. Treci prin tot felul de intamplari, le pui deoparte si continui cu unele noi. Mereu si mereu apar altele, noi. Se face un fel de stiva, pe unele apuci sa analizezi, pe altele, nu, pe unele le intelegi, pe altele, nu, dar cumva ai impresia ca a trecut totul si ca sunt foarte putine chestii care pot sa te afecteze. Dar in unele zile iti amintesti din intamplare o bucata din ceva si nu poti sa nu te intrebi ce ai fi devenit daca bucata in cauza s-ar fi incheiat altfel.

  Imi dau seama cat de mica eram acum 10 ani, acum 5 ani, acum 1 an si cat de mica sunt inca acum. Cat de putine am inteles atunci comparativ cu ce cred ca e de inteles acum, de fapt. Cat de gresit e sa crezi ca poti cunoaste pe cineva, oricine, cand e foarte probabil ca persoana in cauza sa fi uitat foarte mult din sine de-alungul anilor.

  We are all accidents waiting to happen, right?

Nu mai vreau luni dimineata

  Descopar ca diminetile de luni devin pentru mine un soi de gaura neagra. Cu cat mai friguroasa, cu cat mai intunecata. Nu conteaza de unde vin, nu conteaza cate ore am dormit in noaptea precedenta sau cat de cald mi-a fost, nu conteaza ce cheie am invartit in usa. Cert este ca dimineata de luni vreau sa nu mai existe. Cred ca ar fi simpatic daca as putea sa ma teleportez de pe la 8 jumate direct la 12. Deja la 12 se mai incalzesc hematiile, ribozomii se dezmeticesc si alti oameni incep sa se trezeasca.

  Se poate sa se desfiinteze luni dimineata? Nu sa fie inlocuita, nici amanata, ci desfiintata cu totul.

Despre comentarii, planuri si solutii

  Nu stiu care e faza, dar ma tot trezesc cu comentarii recent, mai ales, de la oameni care stiu sigur ca deobicei stiu sigur citesc, inteleg si isi continua viata pe urma. Oi scrie eu mai altfel poate, in mod sigur mai mult, cert este ca imi trec multe chestii prin cap mai nou. Cum ar fi:

1. Planurile sunt facute sa fie schimbate. Daca se schimba o data la 5 min, tot planuri se cheama. Daca ai doua planuri posibile dintre care poate sa supravietuiasca doar unul in functie de 3000 de factori, tot planuri se cheama.

2. Sa vorbesti despre ce-ti trece prin cap, ajuta. Nu ajuta neaparat pentru ca cineva poate sa-ti spuna indirect ce sa faci si nici pentru ca iti dai tu seama cum. Ajuta pentru ca afli ca nimeni nu poate ajuta, chiar nici nu te poti ajuta. Nu exista retete pentru o anumite problema nici incercat de altii, nici incercate de tine. Orice om, orice situatie sunt diferite si pentru orice fel de problema exista o solutie noua. Cum se gaseste solutia aia noua imi scapa. Inclin sa cred ca intr-o zi iti cade o caramida in cap si gata totul devine mai clar.

3. A, da, si nu in ultimul rand, life isn’t fair. Si aparent nici nu trebuie. Bummer.

A doua grija

  Nu am apendicita, ceea ce e, fara indoiala, un lucru pozitiv pentru ca numai de stat prin spitale nu am chef. In evident, am altceva, e tratabil si nu grav. Dupa ce am aflat, am inceput sa citesc si eu una-alta si m-am prins ca e putintel mai complicat. Ma gandeam azi dimineta in drum spre birou, perfect treaza si enduring my low amount of constant pain, la diferenta notabila intre doua feluri de griji. Una e sa cresti si sa trebuiasca incet-incet sa ai grija de tine, sa mananci cum trebuie, sa te imbraci cum trebuie, sa ai grija pe ce strazi umbli noaptea pe strada si sa fii, practic, responsabil pentru tine. In schimb, e cu totul altceva ca in timp sa devii responsabil si pentru altcineva, sa devii constient ca ceva ce ai putea tu face, chiar si fara sa stii, ar putea sa-i faca rau si sa incepi sa-ti asumi responsabilitatea si pentru o asemena posibilitate. Pe o parte, e inspaimantator, pe de alta, devine ciudat si amuzant, in acelasi timp.

  Un post excelent e si post-ul Andressei de acum cateva zile.

Deci, cum facem?

  Era sa iau bilete la Sinucigasul. Nu aveam carnete de student si bani, nu m-am intors suficient de repede si nici nu m-am gandit sa le rezerv.

  Era sa ajung la Amsterdam in decembrie. Nu au mai fost bilete de avion din oferta in cauza.

  Era sa iau bilete la concertul Pink Martini din noiembrie care vine. Nu mai erau bilete din cele mai normale.

  Era sa ajung la noaptea teatrelora acum 2 zile. Ar fi trebuit luate biletele din timp si oricum mi-era prea rau atunci.

  Era sa nu mai prind iarna in biroul asta. Nu mi-e clar daca macar nu mai prind primavara.

   Era sa scriu pe blog de zeci de ori, dar ma gandeam la ce inainte sa adorm, pe drum, in timp ce eram altundeva. Pana cand am ajuns sa scriu, s-a dus naibii ideea si/sau nu a mai contat.

  Acum am o durere abdominala relativ generalizata. Si e a deja treia zi. Si cred ca am si febra. Si pot sa am de la apendicita la nu stiu ce fel de raceli si tot felul de complicatii al caror simplu nume ma ingrozesc.

  Daca tot nu-mi ies deobicei lucrurile bune, se poate sa nu-mi iasa si asta? Sa pot sa zic si eu la sfarsitul zilei ca era sa am <insert tona de boli si complicatii>, dar nu am nimic? Po0ot?