Crash and burn

  Uneori la sfarsitul unor anumite zile ma simt de parca as fi cazut serios pe scari, m-as fi rostogolit de vreo 5 ori pana jos si nu o sa mai pot sa ma ridic niciodata. Sentiment crunt de neputinta, revolta si vina. Zile din alea in care tot ce nu se intampla bine devine evident, toata variabilele devin si mai nesigure si mai inspaimantatoare si tot ce e frumos pare sa poate fi spulberat intr-o secunda. Zile in care negrul e inuman de negru.

  Fix acum sunt acasa, ma uit din nou pe lucrarea de licenta si incerc sa-mi controlez sentimentul de sila acuta si lipsa de chef. Trebuie sa ma hotarasc la ce vreau sa ma intorc la facultate. Si ca sa fie totul perfect si in concordanta cu starea de aseara, mai sunt si foarte enervata. Indivizii de la minunata facultatea au facut liste frumos pe promotii si ordonate alfabetic si le-au pus pe toate de la 8:30. Era evident doar ca membrii comisiilor sunt atat de supereroi incat pot sa examineze 3 oameni odata. Dar ce se gandim si sa nu tinem oamenii sa astept de fraieri o ora, doua, trei?

  Vreau o supradoza de amnezie. Are cineva?!?

O veste buna

   “Moscova a pierdut titlul de cel mai scump oras din lume in fata capitalei nipone, pentru anul 2009, mai ales pe fondul volatilitatii valutare cauzate de criza financiara globala, reiese dintr-un studiu publicat marti de cabinetul american de consultanta Mercer, citat de AFP. [...] Moscova cade de pe locul intai pe locul trei.”

  Nasol moment. Zic.

  Sursa aici.

Din nou

  Folk you 2009. 30, 31 iulie, 1 august. in Vama Veche. Poate de data asta ajung si eu in combinatia in care mi-am dorit-o inca de anul trecut. Adica poate de data asta se aliniaza planetele care trebuie si in ordinea care trebuie. Sau poate cer eu prea multe.

  Apropo de folk, am fost la concert la Chilian la Cinema Patria si a fost absolut genial. Chilian, evident. Nu cred ca s-a inventat inca un nume potrivit pentru genul de folk pe care il practica; e mai mult decat protestar (dupa definitia proprie data muzicii lor de Tapinarii). Ce-l face pe Chilian genial e combinatia dintre vocea lui, talentul de a scrie versuri si interesul acut pentru ce se petrece in tara asta, plus faptul ca nu se poate abtine sa se manifeste. Si anume prin cantec deobicei. Long live Chilian .

  Apropo de chestii geniale, am cazut pe scari, dar serios. In sensul ca mi-au alunecat talpile cativa centimetri, am cazut peste 2 secunde si pe urma am alunecat cu totul vreo 3 trepte. Dupa juma’ de secunda m-am agatat de balustrada si am reusit sa ma ridic. Si ma gandeam ca geniile nu fac asta. Geniile nu au timp sa stea 2 zile cu dureri de spate si de gat. Eu am timp. Poate timp prea mult momentan.

Informativ

  Mda. Eu si cu grilele nu ne intelegem foarte bine. Sau bine. Clar. In fine, macar s-a terminat. Am dat examenul in aceeasi sala in care am dat admiterea la zi. Doar ca la aproape 4 ani distanta. <Insert random text about the cruelness of time passing.>

  Trecand peste, ma simt mai in vacanta decat am fost vreodata in viata mea. Mai putin perioada 0.5 ani – 6.5 ani ca aia a fost prea magica ca sa suporte orice termene de comparatie. Ideea de baza este ca pentru prima oara in 3 luni nu mai am 1000 de chestii de facut in acelasi timp. Ba, au ramas doar vreo 3: work, facut rost de bani (multi bani!) si obtinut hartia de la rusi. Altceva nu mai exista.

  Si… luni, luni chiar ma duc la concert la Chilian. De 3 ani imi tot promit ca ajung la anul. A venit si timpul lui. Wuhu.

  Chestii mai coerente, niste versuri care se aduna in capul meu de saptamani bune, cu alta ocazie poate si cu alt grad de energie.

Un an deja

  A trecut mai mult de un an de cand am sustinut licenta, de cand am inceput sa lucrez, de cand mi-am facut pasaport cu anumit scop, de cand mi-era foarte dor pentru ca nu vazusem pe cine trebuie de niste saptamani bune, de cand ma intrebam ce si cum o sa fac eu mai departe, de cand faceam planuri si construiam vise.

  Acum, la un an distanta, dau alta licenta, am semirevenit dupa multe schimbari la obiectul initial al activitatii, intentionez sa folosesc pasaportul cu alt scop, mi-e in continuare dor, desi de data asta au trecut mai putin de 24 ore, in continuare ma intreb ce, cum si unde o sa fac si pentru cat timp, in continuare fac planuri si construiesc vise.

  S-a schimbat totul si nimic. S-a schimbat intensitatea si ritmul cu care se intampla anumite lucruri, s-a schimbat faptul ca acum lupt sa-mi realizez visele si chiar reusesc si faptul ca acum imi traiesc planurile in timp ce le fac. Dupa atata timp, stiu mai bine cine sunt si de ce, ceea ce nu ma impiedica sa ma ascund in continuare uneori, am devenit mai responsabila si am aripile mai lungi si mai ferme.

  Si totusi cand mama zmeului a trecut atata timp!?!

Victorieeee

  Victorie mare pnetru mine. M-am inscris ieri la licenta dupa ce am stat la alte cozi, dupa ce am mers iar prin ploaie, dupa ce am obtinut semnatura profului. Acum stiu si eu cum arata. Nu am crezut nici un moment de de 3 luni incoace ca o sa reusesc sa faca ast pentru ca nu aveam nici chef, nici timp, deci o iau ca pe o mare realizare. Ultima licenta pe viata asta, promit!

  Asta da motiv sa nu mai fac nimic de natura academica ieri. Ceea ce am si facut. Taiem una bucata licenta de pe lista, mai ramane 2 referat de facut si niste invatatat la drept administrativ pana la sfarsitul saptamanii.

  Oh, btw, am deja in cap vreo doua posibile teme de doctorat ))). Tot pe baza de stalinism si tot pe baza de teroare*. Habar nu am daca s-a mai gandit cineva la asa ceva, dar din ce am citit pe domeniu pana acum nu prea cred. Dar pana atunci sa tot mai fie vreo 5 ani.

  Gata, ma duc sa invat/citesc/scriu. Macar e ora 12 si sunt acasa ceea ce e in sine o chestie foarte misto.

* Nu tu alegi stanilismul, stalinismul te alege pe tine!!

Gaaaata

  M-am intors azi pe ploaie acasa din nou pe la 7, de data asta si cu licenta in doua exemplare, unul in coperta, celalalt in spirala. Am umblat cinci ore azi dupa licenta si pe baza de licenta asa ca atunci cand chiar s-a terminat cu toate tarasenia am simtit doar un soi de satisfactie ca pot sa nu mai stresez pe tema asta.

  Maine ma duc s-o depun. Bineinteles, trebuie sa platesc si pentru asta. Am platit 3 ani de facultate, o adeverinta si un carnet de student, acum trebuie sa platesc sa ma inscriu la licenta. Dar, macar de data asta platesc sa scap de ei. Asta e primul lucru care e chiar profitabil.

  Anyway, s-a terminat. Am lucrat la ea aproape 2 luni printre referate, examene, serviciu, cursuri si keeping my life si in sfarsit s-a terminat. Wuhu.

Ca in cel mai iscucit puzzle

  Inca ma trezesc. E prima oara in niste saptamani bune cand m-am culcat si mai devreme de 2 si am dormit mai mult de 9 ore. Anyway, supravietuesc si in ciuda asteptarilor, nu ma crizez, nu disper, nu-mi vine sa-mi bag picioarele la fiecare 3 minute. In mai putin de 2 saptamani o sa se termine cu partea grea si dupa o sa beau (sau nu), o sa stau complet degeaba macar 2 zile si o sa vad cum fac sa plec in Rusia.

Pana una-alta, am motive seriase sa nu-mi vina sa-mi iau campii. Reteta e simpla, dar eficienta: sunt extrem de fericita, dar la modul ca as putea sa impart cu populatia planetei, cu cylonii si tot mi-ar ramane mai mult decat suficient. Tocmai in acest spirit o sa reproduc aici doua texte in contrast  scrise de niste poeziste foarte faine:

1. Codri

oamenii care se iubesc       

 oamenii care se iubesc au aşa o lumină în trup
încât în nopţile de primăvară, cu lună plină sau subţire
când salcâmii le zâmbesc în ciorchini pe margini de străzi
nici nu mai au nevoie de hainele de pe ei
decât că-şi merg alături
mână în mână

oamenii care se iubesc pierd trenurile
pentru că nu se mai pot dezlipi din sărut
aşteaptă câteodată cinci mii de ani şi se roagă în alb
fără să-şi piardă vreodată speranţa
ca să se poată împlini după milenii chiar
cinci zile
 
se sărută pasional în orice colţ pământesc al oraşului
fac dragoste şi nu contează unde, până se topeşte timpul
calculează viitorul în “dacă ne-am fi întâlnit cumva înainte”
li se potrivesc trupurile unul în celălalt şi gândurile mai ales
inimile
ca în cel mai iscusit puzzle
inventat de dumnezeu
 
oamenii aceştia la care le recunoşti fericirea în lumina ochilor
şi-ar cheltui toţi banii, doar ca să micşoreze distanţele
doar pentru a se împlini
în puful norilor

oamenii care se iubesc se iartă întotdeauna
dincolo de capricii sau oricât de greu le-ar veni
se vor reîncarna neosteniţi până când vor deveni un singur trup
viaţă după moarte şi încă o clipă după veşnicie
când vor purcede la însăşi procrearea iubirii
din ceruri şi de pe pământ
ca dumnezeu

2. Alma

Cel mai bun lucru care mi s-a intamplat vreodata este lipsa ta.
 
Daca ai fi mai aproape, daca ai fi aici, te-as iubi atat de mult incat m-as dizolva in tine.

Dovada existentei divine

  M-am convins. Exista un Dumnezeu si are un mod straniu de a rezolva lucrurile. Dupa biblioteci si predat cadou in rosu, am trecut pe acasa la limita acasa cat sa am timp sa mananc, schimb hainele, bag o cratita cu mancare la frigider si sa plec intr-o superviteza spre Sala Palatului pentru. Amanunt important: fara sa-mi iau cheile!!

  Baletul a fost orice altceva, dar nu balet. O combinatie stranie de elemente acrobatice de circ, dans tribal, dans postmodern executat de un numar oarecare de balerini, anorexici, fara poante si imbracati ori a la Xena, printesa razboinica si Hercules sau cu franjuri si tot felul de valuri si colanti extrem de transparenti. Cu un singur decor adus cica de la Moscova (da, decorul a fost la Moscova, eu, nu!!) si doua tipuri mari de scene: una in care cica se luptau niste baieti cu sabii de lemn si alta in care dansau niste perechi alergandu-se dintr-o parte in alta a scenei. Deci, aia nu erau rusi, pe rusi i-au rapit extrateresti si i-au inlocuit cu niste copii extrem de nefericite!!

  Revenind, am ajuns acasa sa constat ca nu am chei, ca ai mei sunt plecati si, din ce in ce mai interesant, sunt plecati chiar din Bucuresti si ca nimeni altcineva nu are cheia care trebuia. Ca atare, am fost sfatuita de ai mei parinti sa-mi gasesc “loc de cazare” eventual pe la M. Clar, asa ceva nu mi se mai intampla a doua oara in viata. Si exact asta am facut.

  Si iata-ma pe mine abandonata la propriu la M. in imposibilitatea de a pleca, in conditiile in care imi planuisem o duminica de scris la licenta, dar plictisita de toate, vrand neaparat o pauza, cu inima stransa ca nu am mai stat si noi de vorba si de plimbari linistite de prea mult timp si neimpacata cu faptul ca trebuia ne vedem cu niste prieteni buni si nu aveam timp.

  Deci, da, exista un Dumnezeu pentru ca s-a intamplat exact ceea ce imi doream cu adevarat in secret. Singura partea naspa e ca sunt momentan cu licenta in pom rau. So off to licenta I go.

NU SE POATE ASA CEVA

  Sa recapitulam:

  1. Am trei seturi de lucruri academice de facut in acelasi timp pana pe 1 iulie.

  2. Azi mi s-a facut atat de rau pe la pranz, eram atat palida si era atat de evident ca abia ma tin pe picioare incat oamenii de la munca m-au trimis acasa.

  Asa ca m-am dus acasa si am zacut in pat si, dupa 5 ore, m-am ridicat sovaitor gata sa ma apuc de scris din nou; in continuare putintel ametita si gata sa trimit soarele pe luna, dar oricum. Dar, nu, catastrofele continua. Si primesc doua invitatii pentru balet maine seara la mama. Rezolv repede situatia: balet, deci o sa adorm din nou, balet, oricum sunt ametita si o sa ma ameteasca si mai tare, balet, dar mai bine nu, ca am treaba. Si ma gandesc: o sun pe Geanina si ii spun sa-si gaseasca pe cineva cu care sa se duca la balet.

  Si pe urma lovitura de gratie cand ma uit mai atenta pe hartii: Spartacus, Vedetele Teatrului Academic de Balet Clasic din Moscova si cu participarea extraordinara a corpului de balet Balsoi. Deci, sunt RUSI. La naiba, zi-mi ceva care e pe baza de Moscova si Balsoi si brusc nu pot sa refuz fara sa stiu ca in mod sigur o sa regret imediat.

  Asadar, trecand peste faptul evident ca ultimul lucru pe care mi-l permit momentan e sa nu ma simt bine, al doilea lucru care imi lipsea era sa dau peste chestii pe baza de rusi pe care nu pot in good heart sa le refuz. So May the Gods help me… maine: ma duc la BCU, predau una bucata punga cu chestii rosii in ea, scriu despre stiinta administrativa si ma duc la balet cu rusi. Sper…