Uneori raman muta in fata fericirii si a revoltei. Pare ca nu mai e nimic de spus si atunci, minunandu-ma de faptul ca sunt atat de firesti, de simple si de concentrate, le pierd cumva. Privesc cu atata intensitatea clipa incat stralucirea ei incepe sa ma orbeasca si incepe sa para ca nu mai stiu nimic. Uneori raman atat de fixata pe intamplarea de a fi fost incat nu pot sa mai gandesc inafara clipei aceleia firesti care a trecut si pe care o vreau atat de tare sa se intoarca in aceeasi masura in care faptul ca va trece din nou ma sperie. Undeva intre febra si senzatia acuta de frig, intre am nevoie de spatiu si de ce nu esti aici mereu cu mine, intre vreau si pot si vreau si nu ma simt in stare acum, intre mine si mine, intre ce ma doare si ce vreau sa ma doara, intre prezent si viitor. Si uite asa se intampla toate. Printr-o usoara perdea de ceata deasupra ochilor mei. Si acum tac pentru ca simt ca nu e momentul sa vorbesc, scriu pentru ca nu pot sa strig si alerg pentru ca nu pot sa merg.

“The tears are welling in my eyes again
I need twenty big buckets to catch them in
And twenty pretty girls to carry them down
And twenty deep holes to bury them in”

[Nick Cave & The Bad Seeds - Halleluyah]

P.S.: Imagine furata de la Anaayana si titlul furat de la M.