“La primul semn de deviere se ridicau adesea voci impotriva activistilor. Un taran din romanul din Solohov refuza sa-si aduca graul de samanta la silozul comunal, in ciuda garantiilor oferite:

- … va fi in siguranta la mine. Daca vi-l dau voua in primavara n-o sa mai vad inapoi nici sacii goi. Am devenit si noi mai destepti, nu ne mai pacaliti cu chestii d-astea.
Nagulnov ridica din sprancene si pali la fata.
- Cum indraznesti sa n-ai incredere in guvernul sovietic! tuna el. Deci nu crezi ceea ce spun eu?
- Asa e. Nu cred. Am auzit si inainte basme dintr-astea.
- Cine ti-a spus basme si despre ce? Negulnov pali si mai tare si se ridica incet in picioare.
Insa ca si cum n-ar fi observat nimic, Bonnik continua sa zambeasca tacut, dezvelindu-si cei cativa dinti buni pe care ii mai avea in gura. Singura vocea trada indarjirea si mania arzanda cand rosti:
- O sa strangeti granele si apoi o sa le incarcati in trenuri si o sa le trimiteti peste hotare. O sa cumparati automobile, astfel ca oamenii Partidului sa se plimbe falosi alaturi de femeile lor. Stim la ce va trebuie granele noastre. Am trait sa vedem egalitatea pe care o oferiti.”

Robert Conquest, Recolta durerii. Colectivizarea sovietica si teroarea prin foamete, Bucuresti, Ed. Humanits, 2003, p. 165.

 Mergi, tovarase, la noi in colhoz.