M-am convins. Exista un Dumnezeu si are un mod straniu de a rezolva lucrurile. Dupa biblioteci si predat cadou in rosu, am trecut pe acasa la limita acasa cat sa am timp sa mananc, schimb hainele, bag o cratita cu mancare la frigider si sa plec intr-o superviteza spre Sala Palatului pentru. Amanunt important: fara sa-mi iau cheile!!

  Baletul a fost orice altceva, dar nu balet. O combinatie stranie de elemente acrobatice de circ, dans tribal, dans postmodern executat de un numar oarecare de balerini, anorexici, fara poante si imbracati ori a la Xena, printesa razboinica si Hercules sau cu franjuri si tot felul de valuri si colanti extrem de transparenti. Cu un singur decor adus cica de la Moscova (da, decorul a fost la Moscova, eu, nu!!) si doua tipuri mari de scene: una in care cica se luptau niste baieti cu sabii de lemn si alta in care dansau niste perechi alergandu-se dintr-o parte in alta a scenei. Deci, aia nu erau rusi, pe rusi i-au rapit extrateresti si i-au inlocuit cu niste copii extrem de nefericite!!

  Revenind, am ajuns acasa sa constat ca nu am chei, ca ai mei sunt plecati si, din ce in ce mai interesant, sunt plecati chiar din Bucuresti si ca nimeni altcineva nu are cheia care trebuia. Ca atare, am fost sfatuita de ai mei parinti sa-mi gasesc “loc de cazare” eventual pe la M. Clar, asa ceva nu mi se mai intampla a doua oara in viata. Si exact asta am facut.

  Si iata-ma pe mine abandonata la propriu la M. in imposibilitatea de a pleca, in conditiile in care imi planuisem o duminica de scris la licenta, dar plictisita de toate, vrand neaparat o pauza, cu inima stransa ca nu am mai stat si noi de vorba si de plimbari linistite de prea mult timp si neimpacata cu faptul ca trebuia ne vedem cu niste prieteni buni si nu aveam timp.

  Deci, da, exista un Dumnezeu pentru ca s-a intamplat exact ceea ce imi doream cu adevarat in secret. Singura partea naspa e ca sunt momentan cu licenta in pom rau. So off to licenta I go.