Am o mare dilema zilele astea legate de cat de corecte sau incorecte sunt unele alegeri si dupa cat timp afli daca au fost mai degraba de bine sau de rau. Si, mai ales, am o mare problema legate de viitoruri alternative. N-ar fi totul mult mai simplu si dragut daca am sti: iei decizia asta A si o sa mergi pe drumul asta X sau iei decizia B si o sa mergi pe drumul Y. Dupa care intram in faza cu glamouressness, fericiri si pe acolo. Cum poti sa compari situatii diferite care nu s-au intamplat si care nu stie nimeni de fapt cum or sa se intample in functie de posibilul grad de fericire si de implinirea pe care ar parea sa le aduca? Intr-un sens aleg sa cred mai mult in hazard si in posibilitatea de la un moment anume viitor de a intoarce lucrurile in alta directie. Si pana una-alta, stiu sigur ca atat timp ca cat esti in viata, nu exista finaluri sau scenarii definitive.
A se citi si la Sunkissed.
Intr-adevar, frumusetea iluziei noastre celei mai intime este aceea a saltului dintru destin. Apuci pe drumul A, te plictisesti de el, alegi cu totul altceva… numai ca noi nu suntem altceva decat rezultatul unui fenomen genetic si a unor circumstante. Daca s-ar putea renunta la ideea ca orice alegere este preconditionata de structura noastra ontologica, de ceea ce suntem, atunci poate ca scenariile alternative ar capata sens. Dar asa, nu facem decat sa ne lovim de un alt determinism, cel mai intim dintre ele- acela al modului in care am fost aruncati in lume. Fara sa alegem a priori ceea ce suntem. Si totusi condamnati la aceasta structura, la acest mod de gandire, la evolutia in acest mediu. Condamnati la existenta si la iluzii….Pacat!