Nu am apendicita, ceea ce e, fara indoiala, un lucru pozitiv pentru ca numai de stat prin spitale nu am chef. In evident, am altceva, e tratabil si nu grav. Dupa ce am aflat, am inceput sa citesc si eu una-alta si m-am prins ca e putintel mai complicat. Ma gandeam azi dimineta in drum spre birou, perfect treaza si enduring my low amount of constant pain, la diferenta notabila intre doua feluri de griji. Una e sa cresti si sa trebuiasca incet-incet sa ai grija de tine, sa mananci cum trebuie, sa te imbraci cum trebuie, sa ai grija pe ce strazi umbli noaptea pe strada si sa fii, practic, responsabil pentru tine. In schimb, e cu totul altceva ca in timp sa devii responsabil si pentru altcineva, sa devii constient ca ceva ce ai putea tu face, chiar si fara sa stii, ar putea sa-i faca rau si sa incepi sa-ti asumi responsabilitatea si pentru o asemena posibilitate. Pe o parte, e inspaimantator, pe de alta, devine ciudat si amuzant, in acelasi timp.

  Un post excelent e si post-ul Andressei de acum cateva zile.