“Lumea se terminase şi reîncepuse de câteva ori până seara şi iar se terminase şi iarăşi începuse.” Crisstina.

  [Legat de postul asta] Eram mica, eram extrem de mica si nu-mi puneam prea multe intrebari. Intrebarile le pun acum tardiv. Comunicarea este o problema. Atat pentru detinutii politici din RDG si copii lor, cat si intre fosti colegi de scoala. E ciudat peste ani sa-ti dai seam ca s-au intamplat niste chestii acum mult timp si ca, in timp ce acum ti-ai pune zeci de intrebari legat de ce si cum, si de ce asa si nu altfel, atunci nu puteai sa gandesti asa. Atunci niste lucruri se intamplau si atat. Si acum imi vine sa pun mana pe telefon, sa gasesc useri invisible si sa intreb: “Bai, cum te-ai simtit, de fapt, atunci? Cum te simti acum cand iti amintesti uneori din intamplare? Imi pare rau, poate puteam sa fac mai mult; poate puteai sa faci mai mult. Eram niste copii si nu stiam nimic. Eram niste copii si era normal sa nu stim nimic.”

  Oare dupa atata timp chiar mai conteaza? Dupa atat amar de vreme, mai ajuta pe cineva sa-si amintesca? Si cu ce mai exact?