Constat zilele astea reactiile din ce in mai stupide, din punctul meu de vedere la niste chestii absolut normale. Pe baza de drama suplimentara. “Vai, numai de asta nu aveai nevoie/nu aveam nevoie”. Evident, are cineva vreodata nevoie de probleme, se plictiseste cineva intr-atat incat isi doreste sa apara o problema ca sa aiba cu ce sa-si ocupe timpul? Asta fiind reactia 1. A doua e pe baza de: “Vai, dar e bine ca nu e ceva mai grav.” Mai grav ca ce? Asta e genul de rationament care duce si la “Vai, daca tot mori, macar sa nu suferi.” And what? Asta chiar face pe cineva sa se simta mai bine?? Anumite lucruri se intampla si gata.

  Asta apropo si de moartea lui Gheorghe Dinica. Personal l-am adorat pe omul ala ca actor, ca omul care parea sa se iveasca din spatele actorului. I-am ascultat albumul de zeci de ori, am invatat versurile pe dinafara, i-am vazut filmele atat cat am reusit si m-am bucurat sa-l aud, sa-l vad prin media. Dar nu inteleg de ce aseara au fost la fiecare jurnal de stiri cel putin 5 stiri diferite pe subiectul asta. A fost un om care si-a trait viata la maxim, un actor care si-a experimentat profesia in toate felurile in care s-a priceput. A fost om complet, un om fericit, un om iubit si admirat enorm de mult incat din timpul vietii, totusi un om a carui inima s-a oprit la un moment din cauza varstei. Da, putea sa mai traiasca inca 30 de ani, inca 100, dar nu a fost sa fie.

  P.S.:  Si ce daca? e melodia mea preferata de pe albumul lui. Asta a fost si melodia care a insotit toate reportajele facute pe tema disparitiei lui. Nu mi se pare potrivit. Pentru o viata atat de plina as fi ales mai degraba Vagabondul vietii mele.